Marturisirea unui crestin. Parintele Marcu de la Sihastria
Marturisirea unui crestin. Parintele Marcu de la Sihastria
Dupa ce omul a reusit sa-si rezolve problema indreptarii si mantuirii sale, prin toate mijloacele descrise pana acum de la inceputul Fericirilor si sa ajute si pe semenii sai cu posibilitatile pe care le-a avut -si toate acestea le-a reusit impreuna cu ajutorul de sus -, incepe sa-si dea seama ca a inceput sa simta si inteleaga sensul duhovnicesc al celor ce le citeste, dar mai ales in timpul rugaciunii, ca sta cu adevarat de vorba cu Cei caruia se roaga; iar in suflet are o stare atat de buna si de deosebita, incat si el poate spune ceea ce spune Fericitul Ieronim: ,,Te rog, spune-mi, ce e mai sfant ca acest cuvant (al lui Dumnezeu)? Ce e mai placut ca aceasta placere? Ce mancaruri, ce feluri de miere sunt mai dulci decat cunoasterea intelepciunii lui Dumnezeu, decat patrunderea in locurile Sale ascunse, decat privirea la ideea Ziditorului si la cuvintele Stapanului tau... decat ca aceste cuvinte ale Stapanului, pline de intelepciune, sa invete pe oameni?... Desfatarea noastra sa stea in a cugeta la Legea Domnului ziua si noaptea, a bate la usa care ni-i deschisa, a primi painile Sfintei Treimi si a merge pe valurile vietii, avand pe Domnul calauza."Deci in felul acesta incepem sa-L vedem pe Dumnezeu, sa-L intelegem, si mai ales sa-L simtim in inimile noastre.
13 x 20 cm
208 p.
Ediţie alcătuită de Monahul Filoteu Bălan
Cuprins
Mărturisirea unui creştin Viaţa părintelui Marcu Copilăria Cīteva īntīmplări Tinereţea o frescă a Romāniei interbelice Fachirul Īn Basarabia Īnchisoarea Văcăreşti Pelerin prin istoria neamului Aiud Īn īnchisorile comuniste D. O. (Domiciliu obligatoriu) La Cernica Mănăstirea Slatina Din nou arestat Aiudul roşu Eliberarea Monah la Sihăstria Stupina de līngă Cer Aista i cel mai mare duhovnic al Sihăstriei Porţile veşniciei Cuvinte de folos Tīlcuire din Psalmul 50: «Duhul Tău cel Sfīnt nu L lua de la mine» Īntruparea Educaţia Rugăciunea Īmpărate ceresc, Mīngīietorule Viaţa duhovnicească 100 de rugăciuni Smerenia Darul Duhului Sfīnt Īncercările Īnsemnări Mic Sinaxar Folosul cititului Vieţilor Sfinţilor Cheia Psalmilor Cuvinte de folos (dactilografiate) Rugăciune mai īnainte de citire (cea cunoscută) Īnţelesul duhovnicesc al Psalmilor 50, 142 şi al Fericirilor Amintiri despre Părintele Marcu de la Sihăstria Din manuscrisul lui Ioan Ianolide, Document pentru o lume nouă Mărturiile Părintelui Arsenie Papacioc despre Părintele Marcu Scrisori Scrisori fără răspuns Din dosarul de pensionare
Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihăstriei
Īn Sihăstria şi-a continuat viaţa de nevoinţe, fiind prezent la toate slujbele de noapte şi la Sfīnta Liturghie, ce se făcea dimineaţa, zi de zi, pīnă prin 1994-95, cīnd nu a mai putut face zilnic efortul de a veni la slujbe. De atunci şi-a luat ca nevoinţă să īmplinească pravila Bisericii la chilie, pe līngă Psaltirea ce o citea toată īntr-o zi. Spre deosebire de Părintele Cleopa, care petrecea 10 ore pe zi la pravila de chilie, Părintele Marcu, petrecīnd viaţă de linişte, stătea 13 ore pe zi la pravilă. Iar restul zilei şi al nopţii īşi petrecea vremea cu rugăciunea minţii şi cu ostenelile stupăritului (vara, mai ales).
Din două īn două ceasuri pomenea vreo cīteva sute de pomelnice de la Psaltire, cam un sfert din totalul acestor pomelnice din Sihăstria. Acestea conţineau numele creştinilor (şi nu numai, căci de multe ori erau feluriţi eretici, romano-catolici, protestanţi, sectanţi, atei şi chiar păgīni) care nu se puteau pomeni la Sfīnta Liturghie. Biserica, prin glasul Părinţilor, ne īnvaţă că cei ce trăiesc īn păcate de moarte (curvii, avorturi, ucideri, īnjurături de cele sfinte, necredinţă ateism, īnvăţături şi practici neortodoxe ori umaniste precum radiestezie, bioenergie, yoga, şi altele de felul acesta care prin lucrarea lor aruncă īn apostazie sau īndepărtează pe loc Darul Duhului Sfīnt) nu se pot pomeni la Sfīnta Liturghie de către preoţi, ci singură rugăciunea particulară a fiecăruia dintre noi, dragostea şi jertfa noastră pentru ei pot să-i īntoarcă la Adevăr, de vreme ce mīntuirea, sau părtăşia permanentă cu Hristos prin Dumnezeiescul Dar, se dă doar celor ce au primit Botezul ortodox şi trăiesc bineplăcānd lui Dumnezeu. Părintele Marcu lua acele cīteva sute de pomelnice ale sale din două īn două ceasuri şi le pomenea. Iar faptul acesta ne lămureşte şi despre programul său de somn, anume că niciodată nu aţipea mai mult de un ceas.
Şi nu trebuie să ne fie de mirare faptul că nu dormea, de vreme ce toţi Sfinţii Părinţi īnvaţă că cel ce nu vrea să piardă rugăciunea inimii trebuie să nu doarmă mai mult de unul-două ceasuri pe zi.
Deşi pe cine ai fi īntrebat īn Sihăstria despre Părintele Marcu, nu multă lume ţi-ar fi putut spune ceva precis, de vreme ce prezenţa sa impunea īntotdeauna o stare cu totul deosebită, ceea ce īi făcea pe mulţi dintre călugări şi fraţi să nu ştie ce să spună despre bătrīnelul de līngă ei. Dar răspunsul cel mai bun şi mai sincer despre aceasta este că līngă cuvioşia sa duhurile rele nu mai aveau putere. Sfinţea locul unde trăia sau unde apărea, prin simpla sa prezenţă. Iar starea aceasta nemaipomenită nu mi s-a īntīmplat prea des să o īntālnesc. Īl rog pe cititor să mă creadă că trebuia să fac eforturi ca să cuget ceva rău īn prezenţa sa.
Se mai īntīmpla uneori iernile, ca din pricina zăpezilor, să nu poată să vină la slujbe decīt cu greutate, ţinut fiind īn loc de reumatismul căpătat īn īnchisoare. Īmi amintesc că avea mereu īn chilie, dacă nu o sobă dogorindă, măcar un reşou sau un calorifer electric fierbinte. Aşa a fost īn ianuarie 1990, cīnd a rămas mai multe zile la chilie, şi pentru că avea acel dar de a cunoaşte de mai īnainte cele ce vor să fie, după ce nu a mai venit vreo 10 zile la biserică, a īntrebat ceva despre conducerea comunistă a ţării. Şi atunci unul din părinţii veniţi să-l vadă, a exclamat: Fericit eşti, Părinte Marcu, că nu auzi şi nu vezi nimic din cele ce se petrec! Iată, au trecut zece zile de cīnd a căzut Ceauşescu şi Partidul Comunist!
Mi-a zis, īntrebīndu-l despre vederea lui Dumnezeu, că i s-a arătat Mīntuitorul Hristos de trei ori īn viaţă. Şi nu mă miră acest lucru, de vreme ce īntre ostenelile sale duhovniceşti de zi cu zi, curăţia minţii era una din cele mai mari. Spre sfīrşitul destăinuirilor sale mi-a vorbit şi despre acest vis-vedenie de prin octombrie-noiembrie 1998:
Nu īmi mai aduc aminte īn ce pericol mă aflam, dar ştiu că eram urmărit de cīteva zeci de vrăjmaşi, vreo 50-60, şi eram īn biserică, īn partea dreaptă, unde de obicei mai şedeam, aproape de icoana Mīntuitorului, sub fereastră. Aceste duhuri rele au venit şi īn biserică şi s-au aşezat deasupra strănii cīntăreţilor din stīnga, cam īn dreptul Proscomidiarului. Mie mi-era frică de ele şi am īnceput să fac īnchinăciuni. Cum mă aplecam, la fiecare īnchinăciune, cu Doamne Iisuse dispărea īncet. Şi tot aşa, zicīnd mereu, īncă fiindu-mi frică, au dispărut unul cīte unul pīnă s-au topit toţi. Chiar după ce au dispărut toţi, īncă īmi mai era frică, pentru că lăsaseră, acolo unde şezuseră, pe perete, sus, nişte pete negre. Īncă uitīndu-mă acolo, a apărut Mīntuitorul līngă mine, fără să-mi spună nici un cuvīnt; doar cu ochii īl vedeam. Īmi dădea să īnţeleg că nu trebuie să-mi fie frică, pentru că El e cu mine. Şi īncă fiind Mīntuitorul līngă mine, īn mijlocul bisericii, acolo unde se citeşte Apostolul, a apărut icoana Maicii Domnului cu Pruncul īn braţe, o icoană cam de 70 pe 80 de cm, şi alta mai mică līngă ea. Şi astfel mi-a dispărut frica. Aşa m-am trezit. A doua zi am fost la Părintele Cleopa cu o maşină şi i-am spus visul şi aceea a fost ultima mea spovedanie către sfinţia sa, mai īnainte să plece dintre noi.
Probabil, cu acea ocazie, pe cīnd se īntorcea la chilie, Părintele Cleopa, petrecīndu-l cīţiva paşi pe Părintele Marcu, a spus celor care erau de faţă, spre a-l smeri, după cum uneori avea obiceiul să glumească bătrīnul duhovnic: Īl vedeţi? Aista-i cel mai mare duhovnic al Săhăstriei!
Mă duceam la el cīt de des apucam. Dar pentru păcatele mele, acest cīt de des nu era nici pe departe des, de vreme ce nu m-am dăruit nevoinţelor aşa cum mă īmpingea Darul dumnezeiesc ce īmi călăuzea zilele cele de īnceput ale vieţii mele călugăreşti; de aş fi făcut aceasta, nevoia de povăţuire (neīnşelată de vreunul din duhurile lumii acesteia) şi īnţelegere a schimbărilor ce se petreceau īn sufletul meu nu m-ar fi lăsat să mă depărtez de līngă picioarele sale. Īntr-o zi m-am gīndit să īncerc ceea ce făcuse Sfīntul Simeon Noul Teolog, adică să mă spovedesc sfinţiei sale, care era simplu monah, de toate gīndurile şi frămīntările de peste zi. Făcīnd aceasta, Părintele Marcu şi-a arătat cu adevărat măsura sa cea mare şi minunată şi m-a binecuvīntat cu răspunsuri şi dezlegări ale celor ce-mi stăteau pe suflet, dīndu-mi-le pe loc şi cu putere. Īnsă eu, ticălosul, nu am ştiut cum să potrivesc lucrurile ca să mă pot folosi de o aşa comoară, ci m-am ruşinat că duhovnicul ce-l aveam ar fi putut afla de astfel de lucrări duhovniceşti fără blagoslovenia sfinţiei sale, care era preot, şi s-ar fi tulburat. Şi din prostie nu am folosit mīna ce mi-a īntins-o bătrīnul cel cu viaţă sfīntă ca unui ucenic prea iubit. Aşa nu am fost decīt un netrebnic ascultător al unor cuvinte care au apucat să rodească īn sufletul meu mult după aceea, şi poate prea puţin.
Dacă mă īntreabă cineva cum mi-l aduc aminte pe Părintele Marcu, primul lucru pe care īl pot spune este că niciodată nu l-am găsit pe acest Sfīnt, fie că era zi, fie că era noapte, fie că era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din faţa casei, fie că era īn chilie pomenind pomelnice ori citindu-şi pravila, fără lacrimi īn ochi. De fiecare dată cīnd veneam, īl vedeam cum i se luminează faţa, mă binecuvintează şi apoi, cu un gest discret, īşi ştergea lacrimile de pe obraz.
Īn ziua de 2 decembrie 1998 marele duhovnic al Sihăstriei, stīlpul Bisericii, cel ce prin viaţa şi cuvintele sale ţinuse credinţa vie īn ţară īn ultima jumătate de secol, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, a plecat la Domnul pe la două ceasuri după miezul nopţii. Pe la şase dimineaţa un părinte cu lacrimi īn ochi ne-a bătut īn uşa chiliei şi ne-a spus acest lucru. Am alergat la chilia părintelui Cleopa, de unde tocmai īl aduceau părinţii pe năsălie la biserică.
Lucrul minunat fusese că īmpreună cu Ieromonahul Amfilohie de la Diaconeşti fusesem seara la Părintele Marcu, iar cīnd urcam spre stupină, trecīnd prin faţa chiliei Părintelui Cleopa, Părintele Amfilohie a avut acest gīnd de sus să ne oprim pentru o blagoslovenie. Cine ştie cīnd pleacă Bătrīnul, şi pe urmă ne pare rău că nu l-am văzut!... Şi am intrat la cuvioşia sa tocmai cīnd ieşea un preot din Piatra Neamţ. Iar după ce ne-a primit şi ne-a binecuvīntat, am plecat la Părintele Marcu. Mi-a rămas īn minte privirea puţin īnceţoşată a Părintelui Cleopa, faptul că vorbea foarte rar şi nu mai avea vioiciunea de altă dată.
Iar acum, dimineaţa, după ce l-am prohodit pe marele duhovnic, am urcat la Părintele Marcu să-i spun despre duhovnicul său. Dar cred că ştia deja, pentru că, deşi eram primul care veneam să-i spun că Părintele Cleopa trecuse la Domnul, nu a fost deloc surprins, ci doar şi-a făcut o cruce mare şi cu multă smerenie şi īmpăcare a spus: Dumnezeu să-l ierte. Şi m-am īntrebat atunci dacă ştia ceea ce īi spuneam, şi īmi zic astăzi, cu hotărīre, de data aceasta, că, Da!, ştia de plecarea duhovnicului său, pentru că nu am văzut pe chipul său vreo tresărire, nepărīnd surprins. Aşa m-am dus şi atunci, şi aşa mă duc şi acum cu gīndul la Părinţii Patericului, care vedeau pe nevoitorii din alte pustii că sīnt duşi de Īngeri la ceruri şi īşi īnsemnau ceasul ieşirii lor.
După ce pe la jumătatea lui februarie 1999 am isprăvit de scris cele ce mi le-a dictat, īntr-una din seri m-a īntrebat: Ştii, se spune că un monah, dacă se mīntuieşte, se mīntuiesc din cei adormiţi ai săi pīnă la al şaptelea neam. Dar eu nu īmi aduc aminte să fi găsit vreo mărturie pentru acest lucru. Ai putea frăţia ta să cauţi? Şi zicīndu-i că da, am venit după vreo două zile şi i-am spus că īn Sfīnta Scriptură este singurul cuvīnt pe care l-am găsit (chiar dacă nu numai o dată se pomeneşte īn Scripturi despre aceasta) şi i-am zis cuvīntul din Legea Veche, de la Ieşire, cap. 20, 4-6: «Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din cīte sīnt īn cer, sus, şi din cīte sīnt pe pămīnt, jos, şi din cīte sīnt īn apele de sub pămīnt! Să nu te īnchini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sīnt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, pīnă la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc pīnă la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.» Atunci l-am văzut luminīndu-se la chip. Şi īntrebīndu-l dacă vrea să mai caut mai departe prin cărţile ce le aveam, mi-a zis că nu, de ajuns īi este acest cuvīnt.
Am īnţeles mai tīrziu că īn vreun fel anume i se vestise de sus ziua plecării sale din această lume şi că voia să ştie ce va putea face pentru toţi cei pe care īi pomenise o viaţă īntreagă. După cuvīntul Sfīntului Paisie de la Neamţ şi după al altora dintre Dumnezeieştii Părinţi, ştim că Dumnezeu nu lasă fără cercetare pe robii Săi şi pe toţi cei părtaşi Dumnezeiescului Dar īi īnştiinţează din vreme despre ceasul ieşirii din această lume. Iar Biserica, prin Părinţi, īi plīnge pe cei ce nu-şi cunosc ceasul ieşirii. Care, din păcate, sīnt mult prea mulţi. Astfel, īntrebīndu-se Sfīntul Simeon Stīlpnicul din Muntele Minunat dacă mulţi sīnt cei pe care īi īntīmpină Īngerii la ieşirea din trup, a primit de sus răspuns, zicīndu-i: Unul la zece mii, Simeoane.
Mărturiile Părintelui Arsenie Papacioc despre Părintele Marcu
Din Revista Scara, nr. 7, 2001
Mai īntīi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne-am cunoscut īn luptă. Ne-am īmprietenit; ne-am īmprietenit pentru că eram cu mare plăcere īntr-o jertfire, īn jertfă, īn luptă, care ne cerea cu orice chip sīnge. Era mai mărişor decīt mine cu vreo 2-3 ani īnsă īn luptă, īn īncordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vīrsta. Contează mişcarea, eroismul, contează poziţia.
A fost foarte rezistent īn suferinţe. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, īn timpul lui Carol al II-lea, i l-a dat, pentru că suferind, suferea cu o răbdare nemaipomenită, fără vaiete.
Ne-am īncurajat īncontinuu; prin īnchisori īntīlnindu-ne foarte rar pentru că eram izolaţi. Eu eram la Zarcă, el la fel; mai puteam comunica cīte ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasă părere de om de jertfă despre Părintele Marcu faţă de mulţi cu care eram obligaţi să ne īntīlnim, să trăim, să plănuim. Nu era vorba de o negustorie īn luptă. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fără discuţie, avīnd īn vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.
Eram foarte ataşaţi de numele acesta de neam. Chiar şi Căpitanul făcea foarte mult caz că neamurile vor veni toate la Judecată. Am avut o ocazie să asist la o discuţie de oameni trăitori, legionari, īn afară de īnchisoare. Ne spuneau ei de unde ştie Căpitanul despre neamuri. Intr-adevăr, se spune īn multe părţi că neamurile vor veni la Judecată şi vor fi judecate neamurile şi inşii. Deci părintele Marcu nu era un om care să fi făcut, repet, negustorie cu lupta lui.
Am plecat la mănăstire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am călugărit cu multă rīvnă, că dacă nebunia pentru Hristos nu există, nu poţi să rezişti. Aici te pierzi ca să te poţi regăsi, īn poziţie īngerească. Nu la multă vreme a venit la mănăstire şi Părintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, mănăstirea ctitorită de Alexandru Lăpuşneanu. M-au luat din biserică, unde slujeam, la două noaptea, şi m-au dus la Miliţia din Suceava. L-am auzit īntr-o celulă alăturată pe Părintele Marcu, era şi el arestat.
Părintele Marcu a fost arestat pentru trecutul său legionar, eu īnsă am fost judecat pentru că fac parte din Rugul Aprins cīt şi din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani să fie siguri că acolo voi zace īn veci. Fără discuţie, s-a observat că ne-a apărat Dumnezeu grozav, deşi noi din partea duşmanilor eram mereu pe listele lor negre.
L-am vizitat ca monah, pentru că era foarte hotărīt pentru Hristos; era īntr-o chilie alături de Părintele Cleopa, dar nu se putea mărturisi la el, pentru că Părintele Cleopa se temea.
M-a chemat printr-o scrisoare să vin să-l mărturisesc, şi m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta că ar fi făcut parte dintr-o echipă atunci cīnd a fost omorīt Armand Călinescu; a fost şi el invitat, dar nu a primit să facă parte din echipa respectivă, el contīnd īn lumea legionarilor de mare ţinută ca un om de jertfă. Noi doream o jertfă interioară continuă. Nu a fost vinovat. Mi-a spus că s-a discutat că aş fi făcut şi eu parte, dar nu e adevărat.
Eu i-am spus: fii liniştit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru că cine fuge de prigoană fuge de Dumnezeu, cum spune Sfīntul Teodor Studitul. Şi Biserica are īncă nevoie de prigoane.
Īl pomenesc cu mare drag, cu trăire, cu odihnă, a fost monah simplu. Mergea īncovoiat cu un mic baston, şi se ocupa de stupii mănăstirii Sihăstria.
Īmi amintesc că ieşind de la părintele din chilie, pe un coridor m-a īntrebat cineva despre Mişcarea Legionară, ce este. I-am spus: n-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să īnţelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămīnă līngă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ţie: săgeţile lui cele de foc īndreptate cu vicleşug īmpotriva noastră stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă Mihaile Arhanghele. Asta era Garda de Fier, i-am spus.
Ultima dată m-am īntīlnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferinţă. Au īnceput să vorbească tot dintre ai noştri, pervertiţi, īn cadrul reeducărilor. Era o sală mare, şi eu m-am ridicat īn mijloc şi le-am spus: ce vorbiţi voi, ce ştiţi voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu īn frunte m-am repezit la ei pentru nişte papi nenorociţi acuzaţi Biserica Lui Hristos şi virtuţile creştine. Aşa s-a terminat conferinţa şi m-am īntīlnit cu părintele Marcu pe un coridor şi i-am spus: Ai grijă de tine, nu te lăsa. Dar el a īnţeles să aibă pururi grijă să nu trădeze. I-am spus că nu mă refer la trădare, ar fi fost o jignire pentru el, ci să aibă grijă de el, să nu postească aspru, dacă găseşte o bucată de pīine să o mănīnce.
Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viaţa. Aici la Aiud nu se mai punea problema Mişcării Legionare, vroiau să ne dărīme complet din credinţa īn Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai īnalt decīt celălalt.
